Concurență

Specialiștii noștri au experiență în dreptul afacerilor și îți sunt alături cu servicii de asistență, consultanță și chiar reprezentare în litigii. Gama noastră de servicii acoperă nevoile unei companii, indiferent de domeniul în care activează și de dimensiunea ei:

Conformitate și reglementare

    • Redactarea contractelor de distribuție, vânzare cumpărare sau alte acorduri comerciale ori politice de afaceri, în vederea respectării prevederilor legale în materie de concurență. 
    • Analizarea practicilor și comportamentului agenților economici de pe piața relevantă în ceea ce privește dreptul concurenței, practicile de cartel sau abuzurile de poziție dominantă.
    • Aplicarea reglementărilor de clemență.

Concentrări economice 

    • Analizarea operațiunilor specifice care ar putea declanșa obligația de a sesiza Consiliul Concurenței sau Comisia Europeană.
    • Întocmirea formularului de notificare și gestionarea procedurii în fața autorității de concurență pentru obținerea deciziei de neobiecție. 
    • Restricții auxiliare necesare implementării unei concentrări economice. 
    • Obținerea derăgărilor de la interdicția de a pune în aplicare o concentrare economică înainte de autorizare. 

Asistență în timpul investigațiilor 

    • Asistență în cadrul investigațiilor inițiate de Consiliul Concurenței din România sau de către Comisia Europeană: oferirea de explicații, depunerea documentelor suplimentare, oferirea unei imagini de ansamblu și a unei mai bune înțelegeri a cazului analizat în contextul economic și juridic dat.
    • Reprezentare în fața instanțelor judecătorești în contestarea deciziei de sancționare emisă de autoritatea de concurență. 

Ajutor de stat

    • Cerințe generale de conformitate